Un bărbat în vârstă de 37 de ani din județul Neamț a fost împușcat mortal de forțele speciale, după ce a deschis focul asupra polițiștilor care interveniseră la locuința sa pentru a pune în aplicare ordine de protecție provizorii emise pe numele său.
Incidentul a avut loc în localitatea Hangu, în seara zilei de 23 aprilie, după ce o femeie a sunat la 112 și a reclamat că bărbatul a adresat amenințări grave la adresa membrilor familiei. În urma evaluării situației, polițiștii au stabilit că există un risc iminent și au emis mai multe ordine de protecție.
Potrivit autorităților, bărbatul era acuzat de violență domestică, iar soția și cei trei copii părăsiseră locuința din cauza comportamentului agresiv. Acesta ar fi continuat să amenințe familia și rudele, cerând întoarcerea lor acasă.
Polițiștii, însoțiți de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS), s-au deplasat la domiciliul bărbatului pentru a-i comunica măsurile dispuse. În momentul intervenției, individul, care deținea legal arme de vânătoare, a deschis focul asupra forțelor de ordine.
În aceste condiții, polițiștii au ripostat, folosind armamentul din dotare. Bărbatul a fost rănit grav și, în ciuda intervenției echipajelor medicale, a fost declarat decedat. Niciun polițist nu a fost rănit în timpul operațiunii.
Autoritățile au deschis un dosar penal pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs incidentul și modul de intervenție al forțelor de ordine.