Președintele partidului ACT, Claudiu Târziu, a depus în Parlament un roiect de lege care vizează abrogarea legii cunoscută în spațiul public drept „Legea Vexler”, act normativ pe care formațiunea îl consideră un atac la libertatea de exprimare și la memoria istorică.

„Această lege reprezintă un grav atac la adresa conștiinței naționale, a memoriei colective și a istoriei României. Încalcă principii constituționale, restrânge drepturi și libertăți fundamentale și instituie un climat de cenzură și autocenzură asupra culturii române”, a declarat Claudiu Târziu.
Liderul ACT a susținut că legea este „neclară și impredictibilă” și că permite abuzuri juridice, respingând ideea că România ar fi o societate intolerantă. „A susține că România de astăzi este o societate xenofobă sau intolerantă este o jignire la adresa inteligenței elementare”, a afirmat acesta, adăugând că, în caz contrar, „persoane precum Iohannis, Vexler, Hellvig, Fritz, Thuma, Clotilde Armand sau Kelemen Hunor nu ar fi putut ocupa funcții de vârf în statul român”.
Claudiu Târziu a punctat că legea produce deja efecte concrete, prin tentative de eliminare a unor nume din spațiul public și schimbarea denumirilor unor străzi care poartă numele unor personalități culturale românești, precum Octavian Goga sau Radu Gyr.
Prin acest demers legislativ, partidul ACT susține că apără libertatea de exprimare, memoria istorică și demnitatea națională, afirmând că statul român nu își poate construi viitorul prin „ștergerea arbitrară a propriului trecut cultural și identitar”.