Atac cibernetic la Parlament. Hackerii au spart baza de date a Camerei Deputaților și au obținut o serie de informații confidențiale, inclusiv unele care erau deja publice. Printre acestea se numără buletinele mai multor parlamentari, adresele și chiar deconturile acestora.
Informația a fost făcută publică de către Digi24, care a primit un mail de la un telespectator al televiziunii, de profesie IT-ist. Acesta ar fi văzut un anunț al unui grup de hackeri care au anunțat că au spart baza de date a Camerei Deputaților și vor publica toate documentele dacă nu primesc în schimb o răscumpărare.
Aceștia cer 0,8 bitcoin, adică puțin peste 32.000 de euro de pentru a nu face publice mai multe date confidențiale. Printre acestea s-ar număra contracte cu bănci, deconturi, adresele parlamentarilor, date privind autoturismele personale, dar și câteva fișe medicale.
Citește și: Localitatea Grivița, fără medic de familie de aproximativ 3 ani
Dacă nu primesc această sumă de bani, hackerii amenință că vor face publice toate documentele pe dark web. Dark Web este o rețea care se suprapune peste internetul public, dar care necesită software specific, anumite configurații sau o autorizație pentru a o accesa.
În replică, Secretariatul General al Camerei Deputaților a anunțat că a depus o plângere la DIICOT cu privire la faptul că sistemul informatic al instituției a fost supus unui atac informatic.
„Avem confirmarea că a existat un atac cibernetic, un incident cibernetic a cărui victimă a fost Camera Deputaţilor. Au fost extrase date de aproximativ 250 de Gigabytes, o parte documente personale, o parte date referitoare la dispozitivele electronice ale parlamentarilor. În momentul de faţă, instituţiile statului îşi fac treaba şi sunt la sediul Camerei Deputaţilor şi urmează să emită un raport tehnic în baza căruia este evident că preşedintele Camerei Deputaţilor se va îndrepta împotriva răufăcătorilor. Am avut o discuţie cu preşedintele Camerei, Alfred Simonis, în clipa în care avem raportul tehnic urmează să se îndrepte împotriva lor”, a explicat ministrul Digitalizării.