Ministerul Educației a publicat calendarul simulărilor Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și calendarul simulărilor probelor scrise ale examenului de Bacalaureat, în anul școlar 2022-2023.
Așadar, simularea pentru examenul de Evaluare Națională va începe pe 20 martie și cea pentru Bacalaureat pe 27 martie, potrivit ordinului privind organizarea simulărilor aprobat de ministrul Educației.
Calendar – Simularea Evaluării Naționale pentru absolvenții clase a VIII-a
- 20 martie 2023 – Limba și Literatura Română – proba scrisă
- 21 martie 2023 – Matematică Proba Scrisă
- 22 martie 20223 – Limba și Litera Maternă – probă scrisă
- 29 marti 2023 – Comunicarea Rezultatelor
Potrivit Ministerului Educației, notele obținute la simulările naționale nu se trec în catalog. Însă, prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog.
Citește și: Marcel Boloș: Plățile pentru ajutorul de încălzire se vor face prin Poșta Română
Calendar – Simularea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat
- 27 martie 2023 – Proba scrisă la Limba și Literatura Română
- 28 martie 2023 – Proba scrisă – proba obligatorie a profilului
- 29 martie 2023 – Proba scrisă – proba la alegere a profilului și a specializării
- 30 martie 2023 – Proba scrisă – proba la Limba și Literatura maternă
- 6 aprilie 2023 – Comunicarea rezultatelor
Ministerul Educației punctează că desfășurarea simulării Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și a simulării probelor scrise ale examenului național de Bacalaureat, în anul școlar 2022 – 2023, se realizează în baza unei proceduri care va fi comunicată inspectoratelor școlare.
„Rezultatele obținute de elevi la simularea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și la simularea probelor scrise ale examenului național de Bacalaureat, în anul școlar 2022 – 2023, sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care s-au desfășurat aceste simulări, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare”, arată ministerul.