Paginile de Facebook ale deputaților gălățeni, indiferent de apartenența politică, sunt pline de mesaje care au scopul de a demonstra votanților că au pus ștampila de vot unde trebuie. Însă, există și cazuri în care politicienii greșesc considerabil prin modul în care aleg să se reprezinte în mediul online.
Cât de vizibili sunt deputații gălățeni în mediul online? Deputatul Laurențiu Gîdei, membru PSD Galați, este mândrul deținător al unei pagini de Facebook cu 108.000 de like-uri. Populația județul Galați depășește 200.000, ceea ce înseamnă, statistic, faptul că aproximativ jumătate de gălățeni au auzit de Laurențiu Vasile Gîdei.
Cu toate acestea, o scurtă analiză a paginii de Facebook a deputatului demonstrează încă o dată că banii pot cumpăra orice, și conturi false. Un cont crescut organic, ajuns la peste 100.000 de like-uri, strânge sute, dacă nu mii de like-uri. Gîdei primește, cu greu, peste 100 de like-uri.
Presupunem faptul că Gîdei își dorește să ajungă o voce a PSD la nivel național, dar până atunci trebuie să treacă de nivelul local. Adică trebuie să îl depășească pe baronul Fotea și pe primarul Pucheanu, un obiectiv deloc ușor pentru un personaj cu atât de puține realizări, până în acest moment.
![](http://galatix.ro/wp-content/uploads/2022/07/GIDEI-1-1024x915.jpg)
Contracte cu diferite agenții media
Dacă gălățenii abia au auzit de Gîdei Laurențiu, aflat la primul mandat de deputat, neavând o anumită putere în parlament, întrebarea este cum de au auzit agențiile naționale de presă?
Răspunsul este simplu: contracte pe bani mulți
Postările deputatului sunt preluate pe site-uri precum ȘTIRIPESURSE, DC NEWS sau PSNEWS și distribuite cu mândrie de Gîdei pe Facebook. Știrile nu sunt răsunătoare, Gîdei nu a revoluționat și nu va revoluționa politica gălățeană. Însă, faptul că un simplu deputat gălățean l-a comemorat pe generalul Eremia Grigorescu reprezintă un ”subiect de interes național”.
Laurențiu- Viorel Gîdei a fost ales deputat în circumscripția electorală nr. 18 GALAȚI, pe listele Partidului Social Democrat. În Camera Deputaților aceste face parte din comisia pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului și în Comisia pentru Constituționalite, unde este secretar din martie 2022.
De la începutul mandatului și până în prezent, Gîdei a luat cuvântul în șapte ședințe, a semnat sau inițiat 29 de propuneri legislative, dintre care 5 au fost promulgate. De asemenea, acesta a semnat cinci moțiuni.
Citește și: Lista localitățile din Galați care primesc apă cu program. Apel la responsabilitate al autorităților
Un alt specimen politic pe rețelele de socializare
Există deputați care investesc sume de bani în rețele de socializare și există parlamentari care consideră că le pot face pe toate. Este cazul deputatului de Galați, Onuț Valeriu Atanasiu, membru PNL și prim-vicepreședinte al PNL Galați.
Salariul unui deputat în Parlamentul României depășește suma de 10.000 de lei, reprezentând o sumă enormă pentru cetățenii de rând. Cu toate acestea, parlamentarul PNL nu pare să fi angajat o persoană care să îi gestioneze conturile de Facebook sau Instagram.
Deputatul de Galați are o pagină de Facebook unde este urmărit de 5.100 de persoane, însă ar putea strânge mult mai mult dacă ar avea o logică în postări. Contul parlamentarului gălățean reprezintă o dezamăgire în comparație cu colegii săi din filială, dar mai ales cu cei de la nivel național, care investesc sume mari de bani în contracte de publicitate sau în experți în social-media.
La fel ca în cazul opozantului său, Atanasiu Onuț nu a reușit să se remarce în aproximativ jumătate de mandat de deputat. Însă se poate lăuda cu funcția de vicepreședinte în Comisia pentru învățământ din Camera Deputaților.
Deputatul PNL a luat cuvântul de 12 ori în 12 ședințe și a semnat sau inițiat 45 de propuneri legislative, dintre care 11 au fost promulgate legi.
![](http://galatix.ro/wp-content/uploads/2022/07/ONUT-1024x907.jpg)
Cât de vizibili sunt deputații gălățeni în mediul online? Costel Fotea, Pucheanu Ionuț și George Stângă, exemplu printre colegii de partid
La polul opus se află președintele CJ Galați, primarul orașului și președintele PNL Galați. Costel Fotea și George Stângă reprezintă vocile partidului la nivel local și se bucură de un număr mare de aprecieri și reacții la postări.
Pucheanu, mândrul deținător al unui cont cu aproximativ 60.000 de aprecieri. Fotea – 30.000
PSD Galați se poate mândri cu cele mai apreciate și urmărite conturi de socializare urmărite de gălățeni. Costel Fotea a reușit să strângă 30.000 de aprecieri, în timp ce Pucheanu a reușit performanța de a-l dubla. Într-un oraș roșu este absolut normal ca aceștia să se bucure de un număr mare de aprecieri, deoarece gălățenii știu unde se află informația și o pot găsi de fiecare dată pe conturile de socializare a membrilor PSD.
Postările psd-iștilor sunt strict politice, despre rezultatele muncii în cadrul Consiliului Județean sau Primăriei Galați. Ambii sunt discreți în ceea ce privește partea de familie și folosesc conturile de Facebook doar pentru informarea cetățănilor.
Citește și: PUSL a început precampania electorală pentru alegerile din 2024. Obiectivele partidului
![](http://galatix.ro/wp-content/uploads/2022/07/FOTEA-1024x908.jpg)
![](http://galatix.ro/wp-content/uploads/2022/07/PUCHEANU-1024x906.jpg)
Cât de vizibili sunt deputații gălățeni în mediul online? Liderul PNL Galați transmite veștile naționale în plan local
George Stângă, președinte PNL Galați și membru BEX, este responsabilul cu informarea cetățenilor pe linia liberală. Deputatul stăpânește foarte bine partea de mediu și agricultură, însă nu se ferește să posteze imagini personale cu familia sau să informeze pe linii diferite (energie, legislativ, economie, etc).
![](http://galatix.ro/wp-content/uploads/2022/07/STANGA-1024x916.jpg)