O dronă a fost găsită în localitatea Ciușlea, din județul Vrancea, în apropierea graniței cu județul Galați. Este foarte probabil ca aparatul să fie cel urmărit de autorități în această dimineață, după ce a fost detectat pe radare în zona de sud a Republicii Moldova și apoi în apropiere de Galați.

Incidentul a început în jurul orei 6:00. Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării a detectat semnale intermitente ale unor ținte aeriene în zona Cahul, din Republica Moldova. Ulterior, unul dintre semnale a fost detectat în zona Târgu Bujor, județul Galați.
Pentru verificarea situației, Forțele Aeriene Române au ridicat de la sol două aeronave F-16 de la Baza 86 Aeriană Borcea. A fost trimisă și o aeronavă IAR-330 SOCAT pentru o misiune de cercetare aeriană. În jurul orei 6:12, populația din zona vizată a fost avertizată printr-un mesaj RO-Alert. Oamenii au fost sfătuiți să rămână calmi și să se adăpostească în locuri sigure.
Potrivit informațiilor transmise de autoritățile din Republica Moldova, drona ar fi intrat în spațiul aerian moldovenesc dinspre regiunea Odesa, iar ulterior și-ar fi continuat traiectoria către România. După ce aparatul a fost urmărit pe radar, autoritățile au continuat căutările la sol. Drona a fost în cele din urmă găsită în Ciușlea, în județul Vrancea, foarte aproape de limita cu județul Galați.
Deocamdată, autoritățile verifică aparatul pentru a stabili exact ce tip de dronă este și de unde provine. Nu au fost raportate victime sau pagube materiale în urma acestui incident.
Incidentul de luni vine după mai multe alerte aeriene în zona Galațiului, în ultimele zile. Vineri, 21 august, locuitorii din Galați și Tulcea au primit un mesaj RO-Alert după ce a fost detectată o țintă aeriană în apropierea frontierei. Atunci au fost ridicate de la sol două aeronave F-18 spaniole și un elicopter IAR-330 SOCAT.
Cu doar o zi înainte, în noaptea de 20 spre 21 august, o altă dronă a pătruns în spațiul aerian românesc la aproximativ 13 kilometri est de municipiul Galați și s-a prăbușit ulterior în județul Tulcea, într-o zonă nelocuită. Și atunci populația a fost avertizată prin RO-Alert.