Centrul de Transfuzie din Galați trece printr-o perioadă foarte bună în ceea ce privește donatorii de sânge. Asta după ce au fost majorate tichetele primite în schimb la suma de 280 de lei.
În Galați numărul de persoane care pot dona pe zi a fost limitat la 70 de persoane, fiind și persoane care sunt trimise acasă deoarece nu îndeplinesc condițiile necesare. Aceste persoane sunt cele care nu au o stare de sănătate foarte bună, mânâncă dezordonat, gras, iar testele de ficat sunt modificate.
Condițiile care trebuiesc îndeplinite pentru a deveni donator de sânge sunt: o stare bună de sănătate fizică și psihică, vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani, greutate peste 50 de kilograme fete și 60 de kilograme băieți, fără istoric de boli cronice, infecto-contagioase sau psihice, fără intervenții chirurgicale sau extracții dentare recente.
„Nu fac ceea ce trebuie, noi avem niște condiții pe care trebuie să le îndeplinească. Pentru a fi eficienți și a nu arunca nimic, noi îi testăm înainte. Cine nu îndeplinește condițiile, merge acasă. Este foarte bine acum că a crescut numărul donatorilor, deoarece avem de unde să triem. Reușim să acoperim necesarul spitalelor”, a precizat directorul Centrului de Transfuzie din Galaţi.
Citește și: Nouă metodă de înșelăciune. Cum suntem păcăliți cu ajutorul inteligenței artificiale
„A crescut numărul donatorilor de sânge, însă noi limităm la ceea ce avem nevoie. Am limitat la 70 de persoane, zilnic, plus cei care se programează prin aplicații în jur de 20. Dar, din păcate, sunt și persoane care nu îndeplinesc condițiile”, susține Camelia Stoichicescu, directorul Centrului de Transfuzie din Galaţi, potrivit Adevărul.
De la data de 1 ianuarie a crescut considerabil valoarea tichetelor pe care le primește un donator de sânge. Prin urmare, acum orice donator de sânge primește 7 tichete în valoare de 40 de lei, adică în total suma de 260 de lei.