Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care modifică semnificativ modul în care statul își recuperează datoriile de la companiile aflate în insolvență, măsură cu impact direct și asupra combinatului siderurgic Liberty Galați.

Actul normativ permite Autorității pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) să gestioneze direct creanțele statului, inclusiv în proceduri de insolvență sau concordat preventiv. Practic, instituția capătă un rol mult mai activ în administrarea și valorificarea acestor datorii, cu scopul de a accelera recuperarea sumelor și de a avea un control mai clar asupra unor companii considerate importante pentru economie.
Măsura vine în contextul situației dificile de la Liberty Galați, unde statul este unul dintre creditorii relevanți, iar viitorul combinatului rămâne incert. În paralel, autoritățile analizează inclusiv posibilitatea declarării platformei siderurgice drept obiectiv strategic.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a confirmat importanța acestui demers, subliniind rolul economic și social al combinatului.
„În momentul în care intenția există, da, pentru că este foarte important și ca obiectiv, și pentru conservare, și pentru locurile de muncă”, a declarat aceasta.
Dogioiu a explicat că procedura de concordat implică și riscuri, inclusiv posibilitatea ca activele să fie scoase la licitație, în funcție de evoluția procesului și de deciziile instanței.
Întrebată despre stadiul concret al demersurilor privind declararea Liberty Galați drept obiectiv strategic, aceasta a precizat că nu există, deocamdată, detalii suplimentare.
„Nu, nu am în acest moment”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Prin noile reglementări, Executivul încearcă să își întărească poziția în astfel de dosare sensibile, unde miza nu este doar recuperarea datoriilor, ci și menținerea unor capacități industriale și a mii de locuri de muncă.