O nouă atracție turistică în oraș. Primăria Galați anunță un proiect de modernizare în parcul de la Turnul de Televiziune, unde vor fi amplasate o fântână arteziană, însă cel mai de efect ”obiectiv turistic” va fi o roată panoramică de 36 de metri înălțime.
Conform proiectului, parcul de la Turnul de Televiziune va fi modernizat în totalitate și va dispune de alei, gard și mobilier noi, o pistă de bicicliști, echipamente pentru terenul multisport, fitness și de joacă, spații verzi cu sistem de irigații și iluminat modern.
De asemenea, proiectul include și un luciu de apă cu pasarelă, o fântână arteziană cu jeturi de apă la nivelul pavimentului, dar și o roată panoramică înaltă de 36 de metri.
Citește și: Unde sunt centrele de prim ajutor în caz de caniculă
O nouă atracție turistică în oraș. Durata de realizare a investiției este de 12 luni, iar finanțarea este realizată din Bugetul Local al orașului, dar și dintr-un împrumut. Valoarea totală a investiției de care ar urma să beneficieze parcul se ridică la 17.152.397,09 lei. Suprafața totală a terenului este de 17.073 mp, din care: spațiu verde – 13.647 mp, platforma roată panoramică – 160 mp, teren multisport în aer liber – 420 mp, teren fitness – 35 mp, luciu de apă cu pasarelă pietonală – 224 mp, chioșc din lemn pentru recreere – 28 mp, foișor din lemn pentru odihnă și socializare – 28 mp.
Citește și: