O rachetă rusească, doborâtă de ucraineni, a căzut în apropierea satului moldovean Naslavcea din raionul Ocnița al Republicii Moldova, situat la granița cu Ucraina. În urma incidentului nu au fost înregistrate victime, însă mai multe case ale localnicilor au fost afectate, potrivit autorităților.
Ministerul Afacerilor Interne din Republica Moldova a anunțat imediat după incident că a luat toate măsurile de protecție, cu privire la racheta care a căzut pe teritoriul localității Naslavcea.
,,Ministerul Afacerilor Interne informează că a luat toate măsurile de protecție, cu privire la racheta care a căzut pe teritoriul localității Naslavcea. În această dimineață, o rachetă doborâtă de sistemul antiaerian ucrainean a căzut în extremitatea de nord a localității Naslavcea din Republica Moldova, aflată la hotar cu Ucraina. La moment nu sunt înregistrate victime, dar ferestrele mai multor locuințe din Naslavcea au fost distruse”, au anunțat reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne de la Chișinău.
Citește și: Propagandă pe Twitter. Rușii postează așa-zise proteste ale românilor împotriva NATO
În prezent, Poliția de Frontieră a Republicii Moldova a anunțat că „„accesul în zona din extremitatea de nord a localității Naslavcea, aflată la frontieră cu Ucraina, inclusiv accesul pe insulă, a fost restricționat, ca urmare a căderii în această dimineață a resturilor unei rachete, doborâte de sistemul anti-aerian ucrainean”.
Mai mult decât atât, autoritățile ucrainene au informat că, în această dimineață, a avut loc un atac cu drone asupra barajului Dnestrovsc1, din teritoriul Ucrainei, care este la o distanță de 10 Km de barajul Naslavcea. Cu toate acestea, atacul nu a afectat barajul, însă au fost atacate componentele electrice aferente barajului.