Ministrul Educației a declarat astăzi, la finalul ședinței de Guvern, că probele de competențe de la Bacalaureat se amână pentru perioada 14-23 iunie, în timp ce datele pentru probele scrise nu se modifică.
Ligia Deca a precizat că încheierea situației școlare pentru elevii din clasele terminale a fost prelungită până la data de 13 iunie. În acest context, probele orale ale examenului de BAC vor avea loc în perioada 14-23 iunie. De asemenea, calendarul pentru probele scrise – clasa a VIII-a și a XII-a – nu se modifică.
„Conform calendarului actual, mâine, 9 iunie, se termină perioada de încheiere a situației școlare pentru elevii din ani terminali. Ar fi trebuit să se încheie și înscrierea la examene. Perioada de încheiere se prelungește până pe 13 iunie. La celalte clase nu se impun modificări. În ceea ce privește înscrierea la examene, la Bacalaurea se prelungeşte până pe 13 iunie. Probele de competențe se vor susține în perioada 14-23 iunie. În ceea ce privește probele scrise, nu se impune în acest moment modificarea calendarului”, a declarat ministrul Educaţiei.
Citește și: PROIECT: Mediile elevilor ar putea fi încheiate cu două note pe materie
În mod normal probele de competențe de la BAC ar fi trebuit să înceapă luni, 12 iunie, și să se finalizeze pe 21 iunie.
Probele scrise de la BAC
- 26 iunie – Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
- 27 iunie – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
- 28 iunie – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
- 29 iunie – Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
- 3 iulie – Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12:00 și depunerea contestațiilor între orele 12:00 – 18:00
- 4 – 6 iulie – rezolvarea contestațiilor
- 7 iulie – Afișarea rezultatelor finale