Studenții Universității „Dunărea de Jos” din Galați au creat un dispozitiv care analizează calitatea aerului și transmite datele prin intermediul unui modul GSM către un server. Cei patru studenți au fost premiați în cadrul DanubeAir Hackathon.
Concursul a avut loc pe 23 septembrie, la sediul TheconGalați, și a fost finanțat de Semimaraton Galați 2022, program al Fundației Comunitare Galați.
Tema concursului a fost crearea unui dispozitiv capabil să analizeze calitatea aerului din orașul Galați și să transmită datele prin intermediului unui modul GSM către un server, pentru ca aceasta să poate fi făcută publică pe o platformă ce urmează să fie lansată.
Citește și: O gălățeancă de 13 ani, campioană europeană la badminton
”Premiul concursului a fost câștigat de Echipa Rebooters, echipă compusă din studenții Facultății de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică din cadrul Universității noastre. Această echipă a fost formată din Podaru Mihai (student anul 2, specializarea Automatică și Informatică Aplicată), Andrei Lăbuș (student anul 2, specializarea Automatică și Informatică Aplicată), Claudia Anghel (studentă anul 3, specializarea Automatică și Informatică Aplicată) și Cristian Iordăchescu (student anul 1, specializarea Calculatoare)” , arată Universitatea ”Dunărea de Jos” într-un comunicat de presă.
În urma câștigării concursului, cei patru studenți gălățeni au un termen de două săptămâni „pentru a face un prototip complet funcțional care să fie gata de pus la muncă pe teren”.