Guvernul a aprobat în ședința de miercuri, 5 octombrie, hotărârea prin care indicatorii tehnico-economici ai unei investiții în Portul Bazinul Nou Galați, potrivit Adevărul. Durata de execuție a proiectului este de 12 luni.
Lucrării constau în modernizarea fronturilor de acostare aferente danelor 39 şi 40, amenajarea rampei pentru încărcarea/descărcarea autovehiculelor (rampa RO – RO), reabilitarea frontului de acostare aferent danei 41, modernizarea drumului din incinta portuară şi realizarea unei platforme betonate cu o suprafaţă de 13.300 mp, platformă situată în prelungirea rampei RO – RO, potrivit comunicatului de presă transmis de Guvern.
Citește și: Studenții gălățeni au creat un dispozitiv care analizează calitatea aerului
Mai mult decât atât, vor fi modernizate și rețelele de energie electrică și apă. Valoarea estimată a lucrărilor se ridică la suma de 173.818.480,23 lei, mai exact 35.129.748,02 de euro.
Din această suma: valoarea lucrărilor ce vor fi executate de CN APDM SA Galaţi este de 136.945.931,78 lei, iar valoarea investiţiei ce va fi realizată de PBN Logistics este de 36.872.548,45 lei, care deţine în folosinţă o parte din terenul afectat de construirea lucrărilor proiectate
Finanțarea proiectului se asigură din POIM 2014 – 2020, fonduri proprii ale APDM SA Galaţi şi surse proprii şi atrase ale partenerului privat PBN Logistics SRL. Durata de execuţie a proiectului de investiţii este de 12 luni.
În urma finalizării obiectivului de investiții se va mări volumul de mărfuri și se vor îmbunătăți legăturile comerciale de transport ale portului Galați, cu statele situate în amonte pe Dunăre, dar şi cu statele riverane din bazinul Mării Negre.