Instituția Prefectului a găzduit săptămâna aceasta o întâlnire convocată de către Filiala Teritorială a ANIF, instituția care se ocupă cu irigațiile în județul Galați. Inițiatorul acestei întruniri a fost directorul ANIF Galați, Sorin Adrian Pîrvu.
Directorul ANIF a reunit deopotrivă fermierii, Prefectul Județului, cei doi subprefecți și reprezentanți ai Direcției Agricole, Agenția pentru Protecția Mediului, Apelor Române, etc. Acesta a prezentat raportul de activitate la un an de la preluarea mandatului de director al Filialei Teritoriale de Îmbunătățiri Funciare Galați și a adunat la un loc beneficiarii serviciilor prestate de instituția pe care o conduce pentru a dezbate eventualele probleme.
“Toata vara pe câmp, pe marginea canalelor, m-am întâlnit cu majoritatea de câte ori a fost nevoie și am ascultat tot ce au avut de spus. Avem și plusuri și minusuri ca instituție dar suntem dispuși să ne îmbunătățim permanent. Primim și critici constructive cu aceeași recunoștință cu care am primit cuvintele frumoase” , a declarat directorul ANIF în momentul în care a fost întrebat dacă nu s-a temut de replicile incomode ale agricultorilor gălățeni prezenți la întrunirea de la Prefectură.
Record după record la ANIF Galați. Cu ce se mândrește ANIF Galați dupa 12 luni de mandat al lui Adrian Pîrvu?
În raportul de activitate prezentat de directorul ANIF Galați în cadrul ședinței de la Instituția Prefectului, din data de 5.10.2022, au fost menționate câteva recorduri în activitatea instituției față de ultimii 15 ani. Printre acestea se numără: peste 41 milioane de euro fonduri atrase pentru investiții în infrastructura principală de irigații, cele mai mari suprafețe irigate cumulat în amenajarea din zona Tecuciului, acțiuni de plantat puieți de salcâm în plantațiile antierozionale administrate de ANIF.
“În tot acest an am considerat că se impune să aloc timpul necesar să vă cunosc pe dumneavoastră, beneficiari atât ai serviciilor de irigații cât și ai activității de desecare. Recunosc că a fost o adevărată provocare să reușesc să rezolv pe parcursul unei de zile, fie ea de lucru sau de weekend, dimineața probleme în lunca Siretului, după-amiaza să ascult și să găsesc rezolvare la dificultățile cu care se confruntă agricultorii de pe malul Prutului, iar noaptea să mă prindă alături de angajații SPA Dunăre încercând să amorsăm stația la cote extrem de scăzute ale Dunării” , a declarat directorul ANIF în cadrul întrunirii de la Instituția Prefectului.
Citește și: Investiție de 35 de milioane de euro în Portul Galați. Se mărește volumul de mărfuri tranzitate
Directorul ANIF Galați pregătește în avans campania de irigații pentru 2023
Record după record la ANIF Galați. Cu toate că actuala campanie de irigații nu s-a încheiat încă, așteptând ca această să ia sfârșit cel mai probabil în luna noiembrie, directorul ANIF pune deja la punct toate detaliile pentru campania 2023, care urmează să înceapă în luna martie a anului viitor.
“Anul 2022 a fost un an greu, am ținut infrastructura în funcțiune cu reparații făcute cu personalul propriu, ne-am luptat să obținem derogare să putem funcționa cu stația SPA Dunăre atunci când a fost instituit programul de restricții și în toată țara se opriseră irigațiile din fluviu. Pentru 2023 avem deja lucrările de reparații imperios necesare scoase pe SEAP și purtăm discuții cu beneficiarii pentru stabilirea suprafețelor ce vor fi contractate pentru irigații. Deși a fost un an extrem de dificil suntem bucuroși că ne-am îndeplinit obligațiile contractuale față de toți agricultorii care au venit la ANIF să încheie contracte și care au lansat comenzi de apă pentru irigații“ , a precizat acesta contactat de GALATIX.
Rezultatele mandatului directorului Sorin Adrian Pîrvu se vad pe site-ul oficial ANIF. Județul Galați ocupă locul al treilea pe țară la suprafețe irigate, dupa Ialomița pe 2 și Brăila pe locul 1. Rezultatul este unul binevenit pentru județul Galați, în contextul în care România a trecut printr-o vară secetoasă.