Cadrele medicale angajate la Spitalul Județean din Galați au interzis la bijuterii și unghii lungi date cu ojă. Managerul spitalului a anunțat că se va face triaj zilnic, iar personalul medical a fost avertizat că vor exista și sancțiuni pentru cei care încalcă noul regulament.
Conducerea instituției medicale a anunțat că procedurile nu reprezintă o noutate, ele fiind prevăzute în regulamentul intern. Mai mult decât atât, există un ordin de ministru de care personalul medical a luat act și pe care l-a semnat.
Prin urmare, personalului medical îi este interzis să poarte inele, brățări, ceasuri sau alte bijuterii. De asemenea, interzise sunt și unghiile lungi, lăcuite sau false. Părul trebuie strâns și sub capeline la toate intervențiile asupra pacienților.
Citește și: Acțiune caritabilă organizată în sprijinul lui Mabel, o fetiță de doar 2 ani diagnosticată cu o boală gravă
„Existau și până acum aceste proceduri: să nu aibă unghii lungi sau false și bijuterii, însă de curând am început să facem controale și să verificăm dacă sunt respectate. Sunt lucruri care se știu. În prezent, se face triaj zilnic pe secții, am făcut ședință cu asistenții șefi. Există pericolul de infecții cum ar fi stafilococ auriu, iar acesta se poate transmite mai departe, către pacienți, familie etc. Au fost avertismente, au fost aplicate și patru sancțiuni. Cei de la DSP au luat probe de pe mâinile asistentelor și s-a descoperit stafilococ auriu.”, a declarat Alina Dobrea, managerul Spitalului Județean Galați, potrivit Adevărul.
O acțiune similară are loc și la spitalul Județean din Brăila, unde se fac verificări zilnic în secții: „ Personalul medical nu are voie să vină la serviciu cu bijuterii sau unghii false, lungi. Chiar recent a fost făcut un control de cei de la DSP. Din câte știu s-au dat și vreo două sancțiuni”, a precizat dr. Delia Râșnoveanu, managerul Spitalului Județean Brăila.