Vicepreședintele PNL Adrian Cozma susține că UDMR nu are ce să mai caute la guvernare după ce liderii partidului nu au transmis niciun mesaj cu ocazia românilor de Ziua Națională.
Mai mult decât atât, liberalul susține că formula de guvernare ar trebui refăcută astfel încât UMDR să nu mai facă parte din această.
„UDMR nu are ce să mai caute la guvernare. Liderii UDMR nu au transmis niciun fel de mesaj României, românilor de Ziua Națională. Nici măcar unul de minimă decență, un simplu la mulți ani. Nici pe pagina UDMR nu există vreun mesaj și cred că acest lucru îi descalifică. Cum poți pretinde că reprezinți o țară dacă îți arăți pe față disprețul față de ea?
De 15 martie toți de aici le adresăm maghiarilor mesaje de la mulți ani. Și o facem din respect. Nu le cerem să se bucure, deși in această țară guvernează la nivel central și local, au primari, președinți de consilii județene. UDMR are reprezentare mai mare în raport cu numărul de cetățeni de etnie maghiară fiind avantajați foarte mult de sistemul de vot și cu toate astea nu vedem o conexiune a lor cu statul român, nu vedem respect față de însemnele naționale, dimpotrivă.
Cred că trebuie să refacem formula guvernării. UDMR nu mai poate reprezenta statul român la acest nivel”, susține președintele PNL Satu Mare.
Citește și: Controverse în coaliție pe tema Zilei Naționale. Declarații controversate făcute de un deputat UDMR
De Ziua Națională a României liderii politici importanți din țară au transmis mesaje românilor de pretutindeni, punând accent pe progresele pe care statul român le-a reușit în cei peste 30 de ani de la căderea comunismului.
Primul mesaj pentru români a venit din partea președintelui Klaus Iohannis, care a transmis un mesaj video cu imnul României. Premierul Ciucă a menționat în mesajul său obiectivul din acest an, aderarea la spațiul Schengen, dar și situația de la graniță.
Președintele PSD a transmis românilor că speranța națiunii stă în copiii săi, menționând că generația actuală a luat o țară distrusă de comunism și a dus-o în UE și NATO.